Vrei să îți cumperi pavele și nu știi care sunt cele mai potrivite pentru curtea ta? Cu toții avem această dilemă când suntem în etapa de amenajare a curții noastre. Aceasta este o decizie importantă atât pentru aspectul estetic cât și pentru durabilitate.
Ce model de pavaj s-ar potrivi ca formă sau culoare și cum să îl alegi în funcție de destinația lucrării, fie că este vorba de alee pietonală sau de un acces la garaj? Acestea sunt întrebări firești care apar atunci când trebuie să alegem pavajul pentru curtea noastră.
În acest articol îți oferim informațiile necesare de care ai nevoie, astfel încât alegerea pavajului pentru curtea casei tale să devină o misiune mult mai simplă. Vei ști astfel care sunt aspectele principale de care este bine să ții cont pentru ca alegerea ta să fie una perfectă pentru curtea ta.
1.Pavelele și bugetul
Un element foarte important în alegerea pavelelor pentru curtea ta îl reprezintă bugetul. Trebuie să ții cont de necesarul de pavele care îți sunt necesare și de buget, însă fără să neglijezi calitatea. Pentru o rezistență sporită și finisaje impecabile, ideal ar fi să investești în pavele de calitate. Dacă nu te încadrezi în suma alocată mai bine reduci suprafața pavată și beneficiezi de o lucrare cu materiale de calitate care vor avea o mare durabilitate în timp.
2.Destinația aleilor și a zonelor pavate
Când alegi pavelele, un element definitoriu este grosimea acestora, pentru că acest lucru influențează mult costul dar și durabilitatea lor în timp. Cu cât sunt mai înalte cu atât sunt mai rezistente. Astfel pentru alei pietonale sau zone de relaxare optează pentru pavele mai subțiri, de până în 60 de milimetri. Pentru un trafic pietonal intens sau auto ușor, îți recomandăm pavelele de 60 de milimetri. În schimb pentru zonele de acces auto și parcările supuse unui trafic greu este necesară folosirea unor pavele între 80-100 de milimetri, pentru a avea garanția că acestea vor rezista cât mai bine în timp.
3.Forma și dimensiunea pavelelor
Un alt aspect important pe care trebuie să îl iei în considerare atunci când vrei să îți cumperi pavele se referă la forma și dimensiunea acestora. În acest sens trebuie avut în vedere dimensiunea spațiului pe care vrei să îl pavezi. Astfel, nu îți recomandăm să pavezi o alee îngustă cu pavele foarte late, deoarece va crea impresia unui spațiu și mai mic. În plus, dcă pavelele sunt mari, iar spațiul este mic vei irosi multe bucăți prin tăiere, lucru care nu s-ar întâmpla dacă ai folosi pavele de dimensiuni mai mici. Pe de altă parte, pentru curți sau alei mai mari, nu este indicat să folosești pavele de dimensiuni mici întrucât costul și timpul de montaj va crește, deoarece va fi o muncă foarte laborioasă pentru montatori. Asigură-te că vei alege un model care să completeze arhitectura spațiului tau.
4.Culoarea pavelelor
Designul sau culoarea pavelelor trebuie să fie în armonie cu stilul în care este amenajată curtea ta. Spre exemplu ai putea să ții cont că nuanțele foarte deschise reflectă lumina și lasă impresia unui spațiu mai mare. Acest aspect ar trebui privit și din alt unghi și anume că o expunere prelungită la soare poate afecta culoarea pavelelor și poate duce în timp la decolorarea acestora. De aceea, dacă zona care urmează să fie pavată beneficiază de mult soare, cel mai bine ar fi să optezi pentru tonuri deschise, naturale sau unele neutre.
Un alt factor important pe care e bine să îl iei în considerare când alegi nuanța pavajului este culoarea casei, a acoperișului, a gardului. Practic, prin modelul și culoarea pavajului poți adăuga stil și personalitate întregului ansamblu arhitectural. Spre exemplu dacă ai casa în culori neutre, cum ar fi alb sau bej, poți folosi pavele în majoritatea culorilor. În schimb dacă locuința ta este în culorii vii, este recomandat să fii mai selectiv când alegi modelul și culoarea pavajului. Poți cumpăra pavele în nuanțe neutre, plăcute, rezistente în timp și care să completeze perfect culorile puternice.
Fii creativ și joacă-te chiar și cu două culori, pentru un plus de originalitate și distincție, astfel vei reuși să îți impresionezi toți prietenii.

